www.adriantamasan.ro

O Cincizecime cum nu a fost alta

Ierusalimul la circa 33 de ani după nașterea Domnului și la doar 50 de zile de la Paștele Domnului. Sărbătoarea care nu va ieși degrabă din mintea celor ce au avut fericirea să fie la Templul Sfânt cu această ocazie. Doar ce a trecut, și iată că o altă importantă sărbătoare e prăznuită de mulțimi de oameni în jurul aceluiași Templu. Nu le-a ieșit încă din minte tulburarea făcută cu doar câteva săptămâni înainte, când din gură în gură mulțimi de oameni spuneau că Yeshua, profetul de la Nazaret, care făcuse atâtea vindecări și miracole în ultimii ani avea să se declare ca Împărat izbăvitor al națiunii, ca Mesia, însă ca dezamăgirea și nedumerirea să fie generală, s-a lăsat prins lesne de preoții cei de seamă prins fiind în complotul acestora de a-L reduce la tăcere pe acest rabi nespus de popular.

Unii trăgeau nădejde că El va aduce izbăvirea cea mult așteptată, căci oricât de mare ar fi fost ipocrizia fariseilor și saducheilor care spuneau că ei nu au fost niciodată robii nimănui, totuși printre ei se plimbau în pas de patrulă soldați romani iar Împăratul de la Ierusalim nu făcea nimic important înainte de a se fi consultat cu procuratorul roman. Deci, robia era acolo, insuportabilă, apăsătoare, necruțătoare nici în ceea ce privea venitul fiecăruia dar nici în ceea ce privea demnitatea fiecăruia. Toată nefericirea robiei era în ochii oricărui evreu care era oprit pe stradă la întâmplare de către soldatul sau cetățeanul roman și pus să ducă sarcini pe o distanță de o milă ca orice hamal sau ca orice sclav, așa că mai degrabă ar fi murit decât să fie pus într-o situație atât de nedemnă. Și ca nefericirea să fie completă chiar și preoții cei mai de seamă, și mai ales Marele Preot erau toți numiți de procurator și lucrau împreună cu aceștia ca pe lângă taxele statului să fie strânse și cele ale Templului, prin orice mijloace.
Și mijloacele de stoarcere a aurului și argintului erau numeroase la Templu, căci acolo se plătea orice slujbă, fie ea de iertare sau de mulțumire ori fie aredere de tot, toate implicau jertfele animale, schimbatul banilor, și dreptul plătit preotului. Apoi, la intrarea în Templu era lada vistieriei unde fiecare punea bani pentru întreținerea locașului sfânt.
Așadar, oricât de neîncrezători ar fi fost ei în stăpânirea romană, ori în corupții slujitori ai Templului, totuși veneau cu încrederea că dacă vor săvârși pelerinajul cerut de lege fiecărui bărbat vor fi binecuvântați de Dumnezeu cel puțin. Cetatea era plină de mișcare, sunete de animale strunite pe străzile strâmte, care și cărucioare mișcându-se în sus și în jos pe străzile ce convergeau toate spre muntele Templului.
Bărbați îmbrăcați de sărbătoare, unii cu fiii lor , alții cu întrega familie, oameni singuri, leviți, preoți și străini de toate neamurile roiau împrejurul Templului care strălucea în limina toridă a soarelui, înconjurat fiind de fumul jertfelor, de mirosul de carne prăjită și de tămâie, dar și de mirosul fad de sânge ce ajungea din timp în timp în nările fiecărui participant la sărbătoare
Unii ce erau veterani în prăznuirea celor mai importante sărbători evreiești la Ierusalim erau deja familiarizați cu locurile, cu mișcările de oameni și cu tot ceea ce se întâmpla pe acolo. Casele locuitorilor Ierusalimului erau pline de oaspeți, hanurile pline, iar vânzători de fructe și zarzavaturi nu mai făceau față cumpărătorilor. Din timp în timp câte un sărman își împngea ăruciorul cu vasul mare de apă din care împărțea pentru câțiva gologani apa atât de râvnită de oaspeții însetați și împrăștiați pe străzile Ierusalimului. Oamenii se opreau din timp în timp întâlnindu-și consăteni sau rude, și schimbau câteva vorbe fie în treacăt, fie își șopteau câteva vorbe la ureche și își vedeau de drum, așa cum se întâmplase și cu câteva zile în urmă când toți știau că preoții cei mai de seamă caută un prilej să-l osândească pe rabi Yeshua, iar orice suflet care va fi urmat pe acest rabi va fi dat afară din sinagogă când se va întoarce în satul său dacă se știe că îl urmează pe nazarinean.
Alți, ca unii care erau pentru prima dată la Ierusalim, nu își puteau lua privirile de la strălucitorul Templu ce domina muntele Templului și nici de la mulțimea de oameni de toate neamurile ce umblau de jur împrejur, toată forfota generată de sărbătoare împreună cu sunetele, imaginile și mirosurile ei fiind atât de captivantă încât proaspătul venit în cetatea sfântă nu mai știa la ce să se uite.
Evrei răspândiți prin toate părțile importante din punct de vedere comercial, unii știind evreiește doar atât cât trebuie să spună rugăciunile, dar vorbind mai bine în limba țării în care trăiau, toți erau interesați să ajungă la Templu să săvârșrască ceremonia și să aducă darul legănat înaintea Domnului și apoi să mai plece urechea la ce se mai aude. Acum se zvonea că Yeshyua ar fi înviat, și mai mulți spuneau că L-ar fi văzut cu ochii lor, măcar că la răstignire fusese cel dintâi care își dăduse suflarea, iar odată mort a fost pus în mormântul din stâncă a unui bogat.
Preoții ziceau că trupul i-ar fi fost furat pe ascuns de ucenicii lui noaptea din mormânt pe când gărzile romane puse la ușa mormântului dormeau după ce băuseră bine ceva vin strașnic.
Ucenicii nazarineanului se ascundeau de preoți, dar continua să se vadă și la Templu, dar și după aceea prin case, pe ascuns.
Dar iată, că doar ce începuse să se miște gloata către Templu, când deodată la o margine a cetății deasupra unui han care nu mai primea oaspeți încă cu mult de a fi început sărbătoarea se văd niște limbi de foc coborând, fără să fi ploat, sau fulgerat, frăr săse audă sunet de tunet, căci ziua era caldă ca întodeauna la Cincizecime. Însă se aude un vuiet ca de ape multe, ca de valuri foarte mari, dar marea este destul de departe, așa că toată lumea caută sursa zgomotului. Își rotesc privirile și deodată văd limbile de foc ca niște săgeți indicatoare spre o clădire mai înaltă. Mulțimile încep să se ducă înspre fenomenul neobișnuit, și iată că din hanul acela ies câteva zeci de oameni extaziați dar hotărâți, și vorbesc tot felul de dialecte, uitându-se unii la alții cu mirare, căci se știau capabili doar de a vorbi în limba lor maternă. Însă cei ce încep să se strângă îi înțeleg, căci chiar dacă aramaica lor nu e perfectă, acești ieșiți din flăcări și vânt le vorbesc exact în dialectele lor familiare și le spun lucurile minunate ale lui Dumnezeu așa cum nimeni nu a mai făcut-o până atunci. Unii sunt acolo și spun probabil că doar Yeshua le mai putea vorbi cu atâta încredere și autoritate, și brusc vor să înțeleagă ce se întâmplă.
Câțiva pricepuți la toate și din cale afară de glumeți își spun că oamenii sunt beți de vin și probabil că li se împleticesc limbile în gură din cauza asta, însă parții face cerc împrejulul unuia care vorbea în dialectul parților, elamiții fac cerc în altă parte în jurul unuia ce parcă le vorbește limba de când lumea, și arabii la fel,, așa că nu după multă vreme pricep că totți vorbesc în diferite limbi despre acelașii lucru. Petru ia cuvântul și predică înaintea tutoror plin de îndrăzneală. Uită de ce a văzut în curtea marelui preot, uită de lepădarea sa la cântatul cocoșului, dar este plin de putere căci ei știu prea bine că ceea ce simt și trăieesc în acele clipe este o revărsare de Duh Sfânt, care avea să le dea și cuvintele potrivite dar și curajul de a spune neînfricați tot ceea ce le va fi spus Domnul. Brusc sunt plini de o bucurie sfântă, căci dacă L-au văzut pe învățătorul ridicat la cer pe numtele Măslinilor, totuși ei știu că de acolo înainte El va fi cu ei pentru totdeauna prin Duhul Sfânt, Mângâietorul.
Trei mii de persoane se alipesc de partida nazarinenilor care îl vestesc pe Hristos cel înviat, și se pocăiesc de neștiința lor. Acela avea să fie începutul Bisericii lui Isus Hristos pe pământ, și începutul expansiunii Evangheliei printre iudei dar și printre neamuri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.