Despre Adrian

Adrian Tămășan este un predicator și interpret de muzică creștină român, care s-a stabilit împreună cu familia în Marea Britanie.
El este nevăzător din 2007, când în urma unui glaucom care nu a putut fi tratat cu succes în nici un fel și-a pierdut complet vederea.
Deși viața sa legată de Biserică și predicarea cuvântului lui Dumnezeu a fost destul de plină înainte de acest eveniment nefericit, el nu a abandonat servirea cauzei lui Hristos după ce a orbit, ci, aflându-și sprijin în ceea ce pot oferi tehnologiile de acces în domeniul computerelor, a învățat să folosească aceste unelte cu ajutorul unui cititor de ecran.
În această nouă situație,nemai având acces la cărțile obișnuite, a apelat la versiunile electronice, ceea ce i-a dat ocazia să citească și să se pregătească și mai mult pentru această lucrare.

În demersul său de a învăța să se folosească de internet și tehnologii, a mers și mai departe, și a început să construiască website-uri, bloguri și s-a specializat în folosirea diverselor programe și dispozitive folosite de nevăzători, astfel că astăzi își câștigă existența lucrând ca instructor independent de tehnologii pentru nevăzători.
Acest spațiu este blogul său în care veți putea găsi înregistrări audio ale predicilor susținute de el în diferite locuri și ocazii, dar veți găsi și muzica sa, produsă între anii 2001 și 2003 chiar la începutul perioadei în care a fost diagnosticat cu glaucom.
Vezi mai multe despre cum cântă el consultând pagina de prezentare a celor două albume produse în Studiou Mesaj din Cluj.
Predicile audio sunt adunate laolaltă pe un canal de podcast care poate fi urmărit atât pe computer, cât și pe dispozitivele mobile.
Vezi mai multe aici.

Una din cele mai fructuoase perioade a fost exact cea în care a devenit orb, când, folosind ceea ce învățase în domeniul computerelor a reușit să studieze Teologie și Limba Română la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. El și-a obținut diploma de licență în Teologie Didactică Penticostală și Limba Română în 2010.
Alătur de resursele mențâionate mai sus, veți găsi și diferite articole ce constituie reflecții pe teme biblice, sau comentarii pe texte biblice.
Actualmente, Adrian este membru al Bisericii Penticostale din Poole, denumită Rossmore Gospel Church.
Acolo slujește susținând studii biblice în limba engleză, dar și cântând alături de formația muzicală de laudă și închinare, alături de care cântă la acordeon.
Pe de altă parte, cunoștințele sale în privința internetului și a paginilor web i-a dat ocazia să construiască și mențină site-ul acestei biserici.

În ultima decadă el a folosit toate ocaziile ivite pentru mărturisirea ajutorului divin primit în depășirea acestei tragedii a vieții sale, și cum a găsit puterea să stoarcă încă și mai mult de la viață.

Dacă doriți să aflați mai multe despre el, ori să îl contactați o puteți face pe e-mail aici.